Mobilă la comandă

Lemnul, materialul casei

În satele Transilvaniei, lemnul nu era doar materialul mobilei. Era materialul casei întregi. În Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj se vede bine acest lucru. Gospodăria din Mărișel, adusă din Munții Apuseni, este ridicată din bârne de molid cioplite, îmbinate în cheotori și așezate pe o fundație de piatră. Muzeul notează că în zona de unde provine prelucrarea lemnului și creșterea animalelor erau ocupațiile de bază.

Mobila face parte din aceeași construcție. În odaia mare a casei din Mărișel sunt două lavițe lungi cu spătar, deasupra lor colțarul, masa pusă central între cele două ferestre și, în partea opusă, patul. În gospodăria din Berbești, Maramureș, construită în 1795, lavițele late folosite pentru dormit au aceeași vechime cu casa din stejar. Poarta ei are stâlpi sculptați cu linii împletite și cruci înscrise în cerc, iar muzeul explică faptul că poarta arăta și statutul proprietarului.

Același meșteșug a ridicat bisericile de lemn din Maramureș, construite din bârne groase între secolele XVII și XIX. Opt dintre ele au fost înscrise de UNESCO în Patrimoniul Mondial în 1999, pentru arhitectura religioasă și tradiția construcției în lemn.

Mobilier pictat și lăzi de zestre

Mobilierul pictat este una dintre formele cele mai cunoscute ale meșteșugului transilvănean. O expoziție a Muzeului Civilizației Urbane din Brașov a prezentat peste 20 de piese, între care lăzi de zestre de diferite mărimi, paravane și rafturi, și a descris mobilierul pictat ca pe un fenomen artistic care a devenit foarte amplu începând cu secolele XVII-XIX. Primele piese au stat în case bogate, în palate, conace și castele.

În Țara Călatei, zona pe care maghiarii o numesc Kalotaszeg, această tradiție are o istorie documentată. Muzeul de Etnografie din Budapesta a dedicat în 2007 o expoziție familiei Umling, tâmplari-pictori de origine săsească activi în zonă între anii 1740 și 1790. Ei au pictat tavane și mobilier pentru aproape 40 de biserici și au lucrat lăzi de mireasă la comandă. Motivele lor, de origine renascentistă italiană, au intrat cu timpul în arta populară. Muzeul notează că în Kalotaszeg mobilierul pictat de mai târziu a preluat motive simplificate și viguroase din tavanele pictate ale bisericilor din secolul al XVIII-lea.

Un pat pictat din Macău, județul Cluj, aflat în colecția etnografică Kallós Zoltán, arată rostul acestor piese. Descrierea lui spune că mobilierul pictat avea un loc important în camera curată, iar patul era încărcat cu așternuturi de sărbătoare, uneori până la tavan. Rolul lui principal era să expună zestrea miresei. Patul are 188 de centimetri înălțime și este lucrat din lemn, sculptat și pictat.

Unde le vezi la Cluj

Muzeul Etnografic al Transilvaniei a fost înființat în 1922 și funcționează oficial din 1 ianuarie 1923. Încă din prima mare expoziție permanentă, deschisă în 1928, mobilierul a avut un sector propriu. Astăzi colecțiile cuprind 41.542 de artefacte, cele mai multe din secolele XVII-XX și din mediul rural transilvănean, de la români, maghiari, sași și romi. Expoziția de bază, deschisă în 2006 în Palatul Reduta de pe strada Memorandumului 21, are un sector al meșteșugurilor organizat după materia primă, lemnul fiind primul. Aici sunt puse alături piesele făcute de meșterii țărani și cele lucrate în bresle, ca să se vadă diferența dintre uneltele simple și tehnica breslașilor.

Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, pe Tăietura Turcului, este primul muzeu în aer liber din România, înființat la 1 iunie 1929. Sectorul tehnic adună instalații și ateliere țărănești din secolele XVIII-XX, care arată și prelucrarea lemnului. Gospodăriile din parc datează din secolele XVII-XX și sunt echipate cu tot inventarul casnic. Un exemplu bun pentru cine se interesează de unelte este rotăria din Maramureș, achiziționată în 1963 din Botiza. În atelierul reconstruit se văd 27 de unelte, între ele scaunul de rotar, compasul, securi, burghie și linguri de găurit, alături de piese aflate încă în lucru.

Pe site-ul muzeului, în octombrie 2026, ambele secții sunt anunțate deschise de miercuri până duminică, între 10 și 18. Merită verificat programul înainte de vizită.

De la piane la birouri: fabrica Libertatea

Clujul are și o istorie industrială a mobilei. În 1870, meșterul vienez de piane Franz Triska s-a stabilit în oraș și a întemeiat o întreprindere comercială și industrială. În 1949, după comasarea mai multor fabrici de mobilier, a început să funcționeze fabrica Libertatea, cu patru secții de producție. A fost renovată în 1969 și a devenit companie privată în 1994.

În 2011 terenul a fost vândut unui fond de investiții, producția s-a mutat pe Calea Baciului, iar pe vechiul amplasament s-a deschis în 2013 un parc tehnologic. Istoria fabricii a fost scrisă de istoricul Varga Attila în volumul „De la sunet de pian la Hi-Tech. Fabrica de mobilă «Libertatea» din Cluj (1870-2016)”, apărut în 2016 sub egida Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române.

Unde se învață designul de mobilier

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca are două facultăți și zece programe de licență. Printre ele nu există o specializare numită „Design de mobilier”. Programul de Design pregătește specialiști în designul general și urmărește legătura dintre artistic și tehnic, pentru obiecte care pot fi realizate în serie sau ca unicat. Programul de Conservare și restaurare se ocupă de pictura murală și de pictura pe suport mobil, nu de mobilier.

O disciplină cu numele „Design de mobilier” există la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în anul al patrulea al programului de licență Design Industrial, la Facultatea de Construcții de Mașini. Fișa disciplinei pornește de la evaluarea designului prin funcție, structură, materiale și estetică și include materialele și construcția mobilierului, stilurile istorice și așezarea mobilei în spațiu.

Lemn masiv sau plăci

Astăzi, „la comandă” poate însemna două lucruri foarte diferite. O piesă poate fi lucrată din lemn masiv sau din plăci fabricate. PAL-ul este o placă din așchii de lemn, resturi de la cherestea sau rumeguș, legate cu o rășină sintetică și presate. Varianta melaminată are fețele acoperite cu un film de melamină și se folosește des la mobilierul de bucătărie. MDF-ul este făcut din fibre de lemn amestecate cu ceară și liant, presate la temperatură și presiune mare. Este mai dens și mai rezistent decât PAL-ul.

Lemnul masiv cere alt fel de atenție. El absoarbe sau cedează umiditate până ajunge în echilibru cu aerul din jur, iar mobila de interior trebuie să fie în echilibru cu aerul din casă. Dacă uscarea se face prea repede, lemnul se contractă inegal și se poate deteriora. De aceea un tâmplar care lucrează în masiv întreabă de obicei unde va sta piesa.

Îmbinările spun mult despre o piesă. Îmbinarea cu cep și scobitură, folosită de mii de ani, leagă de obicei două piese în unghi drept și poate fi încleiată, fixată cu cui de lemn sau împănată. Îmbinarea în coadă de rândunică are știfturi și cozi trapezoidale care se întrepătrund, rezistă bine la smulgere și se folosește des la legătura dintre laturile și fața unui sertar. Odată încleiată, nu mai are nevoie de elemente metalice.

Cum comanzi o piesă

Familia Umling lucra lăzi de mireasă la comandă acum aproape trei secole. Logica a rămas aceeași: piesa pornește de la un loc și de la o nevoie anume. Măsurătorile se fac în casă, pentru că pereții și podelele rar sunt perfect drepte. Urmează un desen sau o schiță, apoi o ofertă și un termen de execuție. Merită cerute în scris materialul exact pentru fiecare parte a piesei, inclusiv spatele și fundul sertarelor, felul îmbinărilor și finisajul.

Calitatea se vede în detalii. Sertarele ar trebui să alunece fără joc, ușile să închidă drept, iar muchiile să fie finisate și acolo unde nu se uită nimeni. La lemnul masiv, întrebați cum a fost uscat. La plăci, întrebați ce tip de placă se folosește și cum sunt protejate muchiile. O piesă bună nu este neapărat una scumpă, dar este una despre care meșterul poate explica fiecare alegere.