Ia tradițională

Ce este ia

Ia este cămașa albă din costumul popular românesc. În vorbirea obișnuită, cuvântul ie se folosește pentru cămașa femeiască. Local i se mai spune cămeșe, spăcel sau ciupag. Se coase din pânză albă de in, cânepă sau bumbac, uneori din borangic, adică mătase naturală. Broderia stă mai ales pe mâneci, pe piept și la gât.

Fiecare parte are un nume. Altița este banda lată și bogat cusută de pe umăr, pe care nu o găsești în altă parte a cămășii. Sub ea vine încrețul, o fâșie îngustă care la început strângea pânza și a rămas apoi doar decorativă. Râurile sunt șirurile de motive care coboară pe mânecă până la manșetă și, în multe zone, pe piept. Umărul este cusătura care unește mâneca de piept și spate.

Croiala e simplă, din bucăți drepte de pânză. Frumusețea vine din cusături. O singură ie femeiască poate avea opt până la zece feluri diferite de cusături, lucrate de mână.

Cum s-a schimbat

La început, firele erau făcute în casă, din lână, cânepă, in sau mătase. Firele de fabrică au intrat în uz de la sfârșitul secolului al XIX-lea și au lărgit gama de culori. Motivele vechi erau geometrice. Florile au venit mai târziu.

Tot de la sfârșitul secolului al XIX-lea, mâneca a început să fie croită adesea dintr-o singură bucată. Altița, care fusese o piesă separată, a rămas un element decorativ cusut pe mânecă. Cămășile mai bogate primeau fir metalic auriu sau argintiu, paiete și mărgele. În Bucovina, mărgelele apăreau mai ales pe încreț.

Fiecare zonă a avut felul ei de a așeza râurile. În Moldova sunt oblice, în sud apar în șiruri verticale, iar în Oltenia se bifurcă. Culorile țin și ele de loc și de vârstă, așa că o ie veche spune de unde vine și cine a purtat-o.

Ciupagul și zonele din jurul Clujului

În nordul Transilvaniei, semnul distinctiv al cămășii femeiești este ciupagul. E un plastron amplu, în formă de trapez, făcut prin brodarea unor motive geometrice peste crețuri, care acoperă partea de sus a pieptului, sub guler. În Munții Apuseni și în centrul Transilvaniei se întindea pe o mare parte din fața cămășii. Se cosea într-o singură culoare: roșu pentru femeile tinere, negru pentru cele mai în vârstă.

În secolul al XIX-lea, cămașa cu ciupag se purta într-o arie largă: Năsăud, Lăpuș, zona Reghinului, Câmpia Transilvaniei, Mocănimea Arieșului, Țara Moților și sudul Sălajului. În Depresiunea Călățele s-a păstrat până la jumătatea secolului XX. Mergea adesea împreună cu zadia vânătă, șorțul albastru purtat de la valea Arieșului până la valea Gurghiului.

La vest de Cluj se află Țara Călatei, cu centrul istoric la Huedin, o zonă în care trăiesc români și maghiari. Costumul femeiesc de aici este foarte colorat și bogat ornat, iar localnicii îl mai poartă la ocazii speciale. Țara Oașului, mai la nord, are cămăși cu decorul strâns pe marginea umărului și cusăturile marcate cu cheițe de dantelă albă.

Unde vezi ii adevărate în Cluj

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, înființat în 1922, este primul muzeu etnografic din România. Din 1957 are sediul în Palatul Reduta, pe strada Memorandumului nr. 21. Colecțiile lui numără 41.542 de artefacte, dintre care peste 10.000 sunt textile tradiționale, iar îmbrăcămintea are o secție proprie, organizată tipologic.

Expoziția permanentă, „Cultura populară din Transilvania, sec. XVIII–XX”, deschisă în 2006, arată costume țărănești de la sfârșitul secolului al XIX-lea din Țara Făgărașului, Mărginimea Sibiului, Secuime, Oaș, Maramureș, Năsăud, zona sașilor bistrițeni, Mocănimea Arieșului, Călata, zonele Beiuș și Ineu, Cărbunari și Pădureni. Muzeul e deschis de miercuri până duminică, între 10 și 18, cu ultima intrare la 17. În jurul lui 24 iunie, muzeul a organizat de-a lungul anilor expoziții cu cămăși: ciupagul în 2018, „Cămașa cu altiță din Transilvania” în 2023, costume populare din zona Clujului în 2025.

Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, din pădurea Hoia, este primul muzeu în aer liber din România, înființat la 1 iunie 1929. Pe 16 hectare sunt gospodării țărănești din zone distincte ale Transilvaniei, cu tot inventarul casnic, și un sector de ateliere, inclusiv instalații pentru prelucrarea țesăturilor de lână. Aici vezi casa și uneltele din jurul cămășii, nu o vitrină de costume.

UNESCO și ziua de 24 iunie

În 2022, „Arta cămășii cu altiță, element de identitate culturală în România și Republica Moldova” a fost înscrisă pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității, la a 17-a sesiune a comitetului UNESCO. Dosarul a fost depus împreună de cele două țări. Data înscrierii a fost 1 decembrie 2022, Ziua Națională a României.

UNESCO descrie meșteșugul ca pe o lucrare făcută în întregime de mână, transmisă de obicei de femei, în familie. Stilurile și motivele diferă după zonă, după vârsta celei care poartă cămașa și după îndemânarea celei care o coase. Astăzi, unele muzee, școli și asociații țin cursuri.

Ziua Universală a Iei se ține pe 24 iunie, de Sânziene sau Drăgaica. Ziua a fost propusă în 2012 de comunitatea online La Blouse Roumaine, iar prima ediție a avut loc în iunie 2013, cu tema „Zânele îmbracă planeta în IE”. La Cluj, în 2023, muzeul a marcat-o cu o șezătoare și demonstrații de cusut.

Matisse și „La Blouse roumaine”

Henri Matisse a pictat „La Blouse roumaine” la Nisa, în Hotel Régina, între decembrie 1939 și aprilie 1940. Pânza, în ulei, are 92 pe 73 de centimetri. Artistul a dăruit-o statului francez, iar azi face parte din colecția Centre Pompidou.

Fișa muzeului spune că subiectul real al tabloului este bluza brodată. Matisse a fotografiat etapele lucrului, iar în fotografii modelul se estompează treptat în favoarea iei. În versiunea finală rămân un fond roșu plat, mânecile albe largi și o fustă albastră. Ia apare în desenele lui cel puțin din 1936.

Tabloul călătorește rar. Potrivit Centre Pompidou, până pe 14 februarie 2027 este expus la H'ART Museum din Amsterdam, în expoziția „Chez Matisse”.

Ie cusută sau copie

După înscrierea în patrimoniul UNESCO, meșterițele au cerut protecție împotriva copiilor ieftine. Un reportaj publicat după înscriere arăta că ii produse în India și China se vindeau în București cu aproximativ 100 de lei, iar o ie de calitate, cusută de mână, cu în jur de 500 de lei. Unele copii aveau etichete care le prezentau drept lucru de mână unicat.

Nu există deocamdată o etichetă oficială care să certifice o ie autentică. Ce poți face e să compari: în muzeul din Cluj vezi cum arată o cămașă veche cusută de mână, cu mai multe feluri de cusături pe aceeași piesă, și poți întreba vânzătorul cine a cusut ia și din ce pânză. Un preț foarte mic merită o întrebare în plus.