Al doilea cel mai vizitat loc de cultură din Cluj e o casă cerută de studenți în 1921

Încă din 1921, studențimea clujeană și-a exprimat într-o gazetă locală dorința de a avea o casă de cultură. Până atunci, activitățile se desfășurau în cluburi improvizate în spațiile modeste ale fiecăreia dintre cele șapte instituții de învățământ superior.

Dorința s-a împlinit în 1956, printr-o hotărâre care prevedea crearea de asociații studențești și înființarea de Case de Cultură Studențești în toate centrele universitare. La începutul lui octombrie 1956 a fost numit un consiliu provizoriu, format din studenți și tinere cadre universitare.

Consiliul l-a propus director pe asistentul universitar Hodorog Laurențiu, responsabil cultural la Universitatea „Victor Babeș”.

Activitatea a fost inaugurată pe 10 februarie 1957, printr-un program de muzică și umor. Treizeci și șase de ani de la cerere până la prima seară.

Piața Lucian Blaga nr. 1–3. Telefon: 0264 598 024. Poartă numele lui Dumitru Fărcaș.

Programul afișat pe Google e 08:00–22:00, în fiecare zi a săptămânii — un interval de instituție deschisă, nu de sală care se deschide la spectacol.

Site-ul propriu are secțiuni de formații, calendar, evenimente, galerie și tarife, plus documentele de transparență pe care le cere legea: buget, bilanț, drepturi salariale, declarații de avere. E o instituție publică și se poartă ca atare.

Cu 4.950 de recenzii, listarea Google a Casei de Cultură nu e revendicată de instituție.

Nu e singura. Din cincizeci de locuri măsurate, douăzeci de listări sunt nerevendicate, purtând între ele 21.239 de recenzii. Casa de Cultură e cea mai mare dintre ele.

Concret, asta înseamnă că orarul, fotografiile și răspunsurile la recenzii — tot ce vede cineva care caută „casa de cultura a studentilor cluj”, adică 1.300 de oameni pe lună — sunt în mâna publicului, nu a instituției. Revendicarea unei listări e gratuită și durează câteva zile.

Pentru că am pornit acest ghid din partea de artă contemporană și am coborât încet spre restul. Casa de Cultură nu e o galerie și nu e un teatru; e infrastructură.

Dar 4.950 de oameni au fost destul de impresionați cât să se oprească și să scrie ceva. Asta e mai mult decât putem spune despre orice galerie de aici — cele douăsprezece la un loc au 195.